miercuri, 21 mai 2014

Review: Loţiune de Corp Super de la Dr. Nicholas Perricone

Bun găsit!

Astăzi pot spune că am avut parte de o zi minunată, destul de călduroasă şi mă simt entuziasmată de apropierea sezonului estival.



Doar că ceea ce îmi displace momentan este aspectul pielii mele, foarte deschisă la culoare, de altfel...
Vă propun o opţiune care v-ar elibera de stres atunci când sunteţi dornice de a purta o rochiţă, o fustă şic sau pantaloni scurţi şi nu aveţi posibilitatea obţinerii unui bronz perfect, în timp scurt...

Este vorba despre loţiunea de corp Supermodel de la Dr. Nicholas Perricone, produs care doreşte a ne oferi nişte picioare de fotomodel! Asta şi vrem, nu-i aşa?

Această loţiune hidratează, oferă strălucire şi catifelare pielii. Picioarele (dar şi mâinile) vor căpăta o strălucire minunată, naturală. Veţi observa la scurt timp după aplicare un luciu delicat, cu o tentă de culoare plăcută.

Ambalajul este foarte practic, dotat cu dispozitiv cu pompiţă, care vă va permite dozarea corectă şi eficientă pentru zonele ţintă. Culoarea plăcută şi fontul simplist ale sticlei sunt accesibile şi atrăgătoare.


Mirosul este foarte plăcut, de citrice sau de portocală, mai degrabă, determină o aplicare şi mai plăcută pe piele. Veţi simţi o senzaţie de proaspăt, răcoroasă.

Ceea ce mi se pare şi mai încântător este faptul că produsul conţine Capsaicină, un extract din ardei iute, care nu doar că oferă un pigment natural, ci are grijă şi de circulaţia sângelui şi revigorarea tonusului muscular şi a hidratării. Mai mult, nu conţine ingrediente nocive şi sintetice, gen parabeni, ftalaţi etc. Super, nu?

Preţul acestui produs este momentan unul  atrăgător, fiind la reducere de 50% aici.

Aşadar, păşiţi în senzonul de vară cu un look apetisant, plăcut, revigorant!


Vă salut cu drag,

Lumea Frumuseţii


Un comentariu: